December 17, 2014

Alb şi negru


Am o poveste nespusă. Sunt lipsită de orice dorinţă, nu mă nelinişteşte nici un gând, nu am putere să mă mai mişc şi nici nu are vreun rost.

February 23, 2014

Dimineţi doar ale mele






Liniştea deplină a unui început de zi este tulburată, doar din când în când, de vocea oraşului care se trezeşte. Odaia se umple lent de lumina îndrăzneaţă a dimineţii ce pătrunde prin geam. Stau întinsă pe pat şi nu mă grăbesc să las aşternutul plin de vise şi amintiri.

January 28, 2014

Undeva




Afară ninge încet, doar furtuna din suflet nu se domoleşte încă.

January 2, 2014

Atingeri calde


Mi-e frică.


Sigur, tăcut, înţelegător se opreşte, mă vede, îmi vorbeşte, mă îmbrăţişează strâns – e doar un vis.
Mi-e frică de el, de gânduri negândite, de sentimente netrăite încă, de tot ce nu s-a întâmplat atunci, cândva.

December 6, 2013

Între el şi cer





Între el şi cer nu a mai rămas nimic sau poate nu mai observ eu. Oraşul pare lipsit de viaţă. Tăiat pe margini, prins în capcană de clădirile înalte, apare cerul în nuanţe de gri sau bordo, de parcă e rănit şi sîngerează peste norii grei... care stau să cadă. Doar unde şi unde scapă din stânsoarea de sticlă şi piatră şi se aruncă în zare peste câte o stradă sau casă.

December 4, 2013

M-am îndrăgostit de toamnă





Miroase a mânt umed, a iarbă şi-a cărţi.
Mai e cald afară şi în sufletul meu. La cea mai mică adiere de vânt culorile se prind în paşi de dans, dezgolind copacii obosiţi de şirul evenimentelor derulate în faţa lor de-a lungul timpului. Uneori doar ploaia le mai încalcă rânduiala şi atunci e atât de linişte încât mi se pare că am rămas doar noi pe pământ – eu şi ploaia.