Dragă bărbat al visurilor mele,
Treptat m-am făcut să cred ceva ce nu era adevărat. Am luat drept pură realitate
că îmi sunt suficientă mie însămi, că sunt bine fără o parte din mine, că sunt
împlinită şi nu am nevoie de altcineva pentru a mă simţi fericită. Dar starea
de bine e molipsitoare, iar în atmosfera sterilă ce mă înconjoară nu poate fi
descoperit acest virus. Tu eşti unicul său purtător şi vreau să-ţi fiu alături
pentru a mă îmbolnăvi de felul tău de fi. Tu ai dat sens dezordinii din viaţa
mea, deşi nu am aşezat pe
colecţii trăirile iluzorii, dialogurile imaginative sau propriile mele idealuri.
Nu ştiu să-ţi arăt cât vreau să fiu cu tine, nimeni nu m-a învăţat, nimeni
nu mi-a arătat cum să te păstrez alături, iar eu nu am realizat de una singură
acest lucru. Vocea interioară nu se auzea, ai tulburat-o la fel de mult ca şi pe
mine.
Vibram ca o coardă cu fiecare cuvânt care m-a schimbat. Ce trist. Acum sunt
dezacordată, mă scald în singurătate şi simt că nu mai am puteri pentru a înota. Mă cufund în tăcerea ta şi
nu-i văd capăt, nu simt apropierea celui care era numai al meu şi care mă face
să vreau să fiu mai bună.
Ce-ar fi să
rescriem povestea noastră prin sentimente adevărate, cuvinte simple şi sincere, priviri profunde? Să poţi citi atuci când te duci să te culci.
Iubita ta
